Ultima predicție apocaliptică a lui Stephen Hawking: cât mai avem de trăit pe Pământ
Stephen Hawking înaintează o nouă predicție apocaliptică și susține că umanitatea trebuie să colonizeze o nouă planetă în următorii 100 de ani, altfel specia umană va ajunge să fie pe cale de dispariție.
Aceasta nu este prima predicție pe care respectatul cercetător o face, iar în decursul anului trecut susținea că mai avem aproximativ 1000 de ani de trai pe Pământ. Însă această durată de timp s-a transformat în acest an în 100 de ani. Nu este foarte clară schimbare majoră de atitudine a lui Stephen Hawking, dar s-ar putea ca documentarul său despre colonizarea planetei Marte (care urmează să fie lansat) ar putea să ne clarifice poziția acestuia.
Putem să punem într-un context schimbarea lui de atitudine și știm deja că Pământul are de a face cu multiple provocări, incluzând aici schimbarea climatică, suprapopularea, epidemiile și loviturile asterioizilor. Însă înainte de a ne grăbi să părăsim această planetă, poate că ar trebui să ne gândim ce presupune colonizarea unei noi planete și ce provocări întâmpinăm, potrivit Popular Science. În mare avem două opțiuni- fie căutăm un alt cămin călduros în care specia umană să se dezvolte, fie încercăm să rezolvăm problemele din propria ogradă.
Ce presupune găsirea unei noi case pentru umanitate
În primul rând, Marte nu este cea mai viabilă opțiune, deși este cea mai apropiată planetă eligibilă, condițiile de viață sunt cu mult mai rele de pe Pământ. În plus, Marte nu ne oferă posibilitățile de dezvoltare, ci, pentru a supraviețui aici, ar trebui să ne bizuim pe resursele de pe Pământ. În acest caz, probabil că ceea ce ar trebui să facem este să căutăm, în primul rând, o planetă care poate acomoda viața umană- o planetă care să aibă o atmosferă propice supraviețuirii și care să ne pună la îndemână resursele necesare dezvoltării.
Mai mult, ar trebui să trimitem un număr semnificativ de oameni pe noua planetă pentru a asigura perpetuarea speciei. Coloniile mici sunt subiectul anomaliilor genetice și pot fi vulnerabile dispariției. Misiunile NASA din spațiu pot duce câte șase oameni pe planeta roșie, dar se lucrează la sisteme de transport mai încăpătoare. Ideea de a transmite miliarde de oameni pentru a forma colonii pe Marte poate să nu fie atât de ireală și amintim aici de misiunea lui Elon Musk, SpaceX, care își propune să trimită oameni pe Marte în următoarele decenii.
În afară de aceste provocări, o călătorie în spațiu poate ajunge la un preț de 1,5 trilioane de dolari, iar costurile de acomodare vor adăuga la prețul inițial. În acest context, se ridică întrebarea cine va plăti pentru aceste misiuni sau cine este dispus să facă acest lucru.
Rezolvarea problemelor care distrug Pământul
Dacă o soluție ar fi să găsim o altă locație viabilă în care ne putem duce traiul, o altă opțiune firească ar fi să încercăm, pe cât posibil să rezolvăm problemele care pun în primejdie viața de pe Pământ.
Istoria are tendința de a se repeta. Chiar dacă reușim să colonizăm o altă planetă, tot va trebui să găsim o modalitate de a combate efectele acțiunilor noastre. Tehnologiile pe care le utilizăm ar putea distruge mediul de pe alte planete, iar încercările noastre de a ne găsi un cămin călduros vor fi în zadar.